Categoria: Diverse

Sute de copii mai puțin norocoși primesc telefoane și tablete pentru a-și continua studiile – Gaming Marathon, pe 18 decembrie

Duminică, 18 decembrie, în cadrul evenimentului online Gaming Marathon, creatorii de conținut, alături de comunitățile lor de sute de mii de gameri, vor intra în spiritul faptelor bune de sărbători, sprijinind educația copiilor de la Casa Bună. Pe parcursul acestui maraton, streamerii și parteneri evenimentului vor oferi echipamente performante ce îi vor ajuta pe cei […]

Lansare de carte și întâlnire cu autorii celui de-al doilea volum al „SuperPoveștilor din București”

Compania de Librării București (CLB), cea mai extinsă rețea de librării din București, cu o tradiție de 72 de ani, alături de Headsome Communication, agenție specializată în promovarea proiectelor de promovare a lecturii, lansează la finalul acestei săptămâni cel de-al doilea volum al proiectului „SuperPovești din București”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11.00, […]

Un text fundamental pentru estetica filmului semnat de André Bazin, lansat la Gaudeamus

UNTAC PRESS, editura Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, și Editura Polirom lansează la ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus un text fundamental pentru estetica filmului: volumul al doilea al proiectului Ce este cinematograful? de André Bazin. Evenimentul va avea loc la standul Editurii Polirom: duminică, 11 […]

Navetă culturală pentru spectacolul RADIO, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova invită publicul din București la ultima NAVETĂ CULTURALĂ a anului 2022. Evenimentul va avea loc vineri, 9 decembrie 2022 și este dedicat spectacolului RADIO de Eric Bogosian, regia Bobi Pricop, spectacol ce îl are în rolul principal pe Sorin Leoveanu. Special guest star-ul acestei reprezentații este Vlad Craioveanu. Plecarea […]

Concert Maxim Belciug & Gabriel Bălașa: frumusețea melancoliei sub soare

Vineri, 9 decembrie 2022, ora 19:30, la Hidden e concert. Protagniștii serii sunt doi artiști binecunoscuți: Maxim Belciug și Gabriel Bălașa, care vin cu chitara, cu percuțiile și cu handpanul să dea frâu liber instrumentelor și să cânte cu chef și cu sete, cu foc, cu sentiment, cu pară, amestecând ritmuri cu culori si bucurie […]

Top filme Netflix care apar în luna decembrie 2022

Luna decembrie vine cu noi filme bune pe platforma Netflix. Iată un top cinci al celor mai bune pelicule pe care să le vezi când vrei să iei o pauză de la tot și să te bucuri de un film de calitate. Top filme care apar pe Netflix în decembrie Unul dintre filmele lunii decembrie […]

11 noiembrie – Ziua Veteranilor

Ziua de 11 noiembrie 2022 este una extrem de importantă pentru Armata Română. Astăzi este celebrată Ziua Veteranilor, amintind de încheierea oficială a Primului Război Mondial. Zi de mare însemnătate pentru eroii din prezent și trecut În ziua de 11 noiembrie 1918, la ora 11.00, a intrat în vigoare armistiţiul semnat, în Pădurea de la […]

Armata României vine la Bucharest Gaming Week – 12 și 13 noiembrie la Palatul Parlamentului

Evenimentul central al Bucharest Gaming Week, cel mai așteptat eveniment de gaming din România, se desfășoară pe 12 și 13 noiembrie la Palatul Parlamentului, iar invitații speciali ai acestei ediții sunt militarii Armatei României. Atracția standului Ministerului Apărării Naționale o reprezintă trei simulatoare de zbor. Participanții pot testa un simulator de zbor în realitate virtuală, […]